Cale spre bunătate 64476

Cartea de față cuprinde cuvântări pe care le-am rostit la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, din părțile Făgărașului. Deși sunt ținute cu prilejul spovedaniei obștii, ele nu se referă direct la aceasta și nu au în vedere spovedania propiu-zisă. Aceste cuvântări au fost alcătuite de cele mai multe ori spontan, în folosul asculătorilor. Multe dintre aceste idei mi-au venit în timpul expunerii, așa  încât s-ar putea spune că ele sunt inspirate. Da, într-adevăr, sunt inspirate de pregătirea mea de-a lungul vieții și de cultura pe care mi-am agonisit-o.

Cărții i-am dat titlul de Cale spre bunătate, pentru că în cuvântările pe care le-am ținut se urmărește îmbunătățirea omului, în general și în special.  Fiecare dintre noi dorim să fim buni și tot mai buni, ca să ne asemănăm  cu Bunul Dumnezeu. De altfel se și spune, pe drept cuvât, că realizarea cea mai înaltă a ființei omenești este „bunătatea”. Fără îndoială că există și multe alte valori pe care le poate urmări omul, dar de măsura bunătății nu-i nici una. Vrei să realizezi ceva frumos, ceva înalt? Silește-te să fii bun, silește-te să te depășești pe tine însuți în privința bunătății și să poți să fii sigur că ai ales cea mai înaltă valoare, că ai ajuns să ai ceva ce îți rămâne în veșnicie, ceva ce te face vrednic de pomenire.

Arhimandrit Teofil Părâian