Când tăcerea vorbește 68399

Povestea de față nu este dintre cele bazate pe evenimente reale sau povestiri adevărate, cu toate acestea, e întru totul adevărată. Ea se repetă zi de zi în realitatea timpurilor și a societății noastre. În
spatele fiecărui personaj se ascunde o mulțime de oameni care au trait sau trăiesc o experiență asemănătoare.

Pentru aceasta dăm mărturie noi, monahii, care intrăm zilnic în comunine nemijlocită cu oamenii, cu dramele lor familiale, cu durerile, deznădejdile și grijile lor existențiale. Dincolo de drama omenească, în mănăstire, omul trăiește totodată și bucuria dumnezeiască a renaşterii sufletului, iar acest lucru ne uimește cu adevărat.

Din ruinele unei vieti deznădăjduite, vedem cum se replămădesc suflete, temple nefăcute de mâna omului înăuntrul cărora Duhul vieții mărturisește adevărul veşnic: „Eu sunt Învierea și Viața”. Hristos, ieri şi astăzi și în veșnicie, aprinde în sufletele oamenilor focul credinței și al dragostei Lui.

Acest foc veşnic al dragostei dumnezeieşti a lui Hristos este axa principală a scrierii de faţă. De la început până la sfârșit, povestirea ne arată discreția cu care Hristos Se apropie în chip nevăzut de
inimile oamenilor, delicatețea cu care pătrunde în aceste suflete și, în cele din urmă, transfigurarea pe care o cunoaște întreaga noastră existentă prin focul pe care-l aprinde înlăuntrul nostru.

Mănăstirea Sfântului loan Botezătorul Mesopotamú. Cipru