Cum să trăim după voia lui Dumnezeu 6005923

Cod produs: 6005923

12,28 lei

În stoc

Descriere

Dacă omul porneşte pe o nouă cale, complet necunoscută lui, mai bine să se folosească de îndrumarea potrivită şi să nu se limiteze la propriile presupuneri. La început, omul umblă ca prin ceață sau ca printr-o pădure mohorâtă și prin mijlocul mrejelor. De aceea, mai bine să-i întindă mână cuiva care îl poate scoate de acolo şi îi va pune pe loc desfătat picioarele sale (cf. Psalmul 30, 9). Este bolnav duhovniceşte, deci cum ar putea decide să se tămăduiască singur de bolile sale sufleteşti, extrem de subtile, de vreme ce nu-şi tratează trupurile lor de unii singuri nu numai pacienţii obişnuiti, ci nici medicii înşişi?

Le putem deprinde fără învățare numai pe cele pe care le-am dobândit în mod natural, odată cu naştere (instinctele), însă ştiințele și artele se însuşesc de obicei prin învăţare. De exemplu, să scriem, să desenăm, să cântăm etc. Or, lucrarea mântuirii este arta artei şi ştiinta ştiinţei, ce se poate face aici fără un învatător?

Cine acţionează în acest fel, acela chiar la începutul căii mântuirii adoptă cea mai dăunătoare atitudine, şi anume: încrederea prea mare în sine şi îngâmfarea. Cu adevărat, Unul este Învățătorul
nostru: Hristos (cf. Matei 23, 8), Duhul vine în ajutor slăbiciunii noastre (Romani 8, 26) şi ungerea Lui ne învaţă despre toate (cf. I loan 2, 27).

 

DimensiuniGreutate: 0.25 kg
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Sfântul Teofan Zăvorâtul, traducere din limba rusă de Denis Chiriac


Anul apariției:

2021


Număr de pagini:

232


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Egumenița


ISBN:

978-606-550-437-0