Florilegiu patristic despre rugăciunea Tatăl Nostru 307046

„Cât este de mare îngăduinţa Domnului, cât de mare prisosul prețuirii și bunătății Lui față de noi, încât a voit să spunem rugăciunea în fața lui Dumnezeu numindu-L pe Domnul Tată și, precum Hristos este Fiul lui Dumnezeu, așa să ne considerăm şi noi fiii lui Dumnezeu! Acest nume nimeni dintre noi n-ar îndrăzni să-l rostească, dacă nu ne-ar fi permis El Însuși să ne rugăm așa. Trebuie să ne amintim, frați prea iubiți, și să știm că atunci când spunem că Dumnezeu este Tatăl nostru, trebuie să ne purtăm ca fiii ai lui Dumnezeu, pentru că așa cum nouă ne place să-L avem pe Dumnezeu ca Tată, la fel să-I placă și Lui că ne are pe noi fii. Să ne comportăm ca niște temple ale lui Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu să sălăşluiască în noi. Să nu fie faptele noastre lipsite de harul Duhului Sfânt, fiindcă am început să trăim după legile duhovniceşti şi cerești, să nu cugetăm și să nu săvârşim decât cele spirituale și cerești”.

(SF. CIPRIAN AL CARTAGINEI, „Despre rugăciunea domnească”, X, în: Apologeți de limbă latină, (Părinți și Scriitori Bisericești, 3), trad. de Prof. Nicolae Chiţescu, Eliodor Constantinescu, Paul Papadopol şi Prof. David Popescu, București, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981, pp. 469-470).