Mamă ai grijă! Călăuziri pentru creșterea și educarea ortodoxă a copiilor 6000485

Cod produs: 6000485

6,06 lei

În stoc

Descriere

După cum ne spune înțeleptul Solomon, începutul înțelepciunii este frica de Dumnezeu (Pilde 1, 7). Bazați pe aceasta, trebuie să spunem că prima virtute pe care părinții trebuie să o cultive în sufletele copiilor lor, cât mai de vreme posibil, este frica de Dumnezeu, adică credința şi evlavia față de Acesta.

Însă de ce  – veți întreba poate – trebuie ca noi, părinţii, şi în special mamele, să îi învătăm pe copii noştri despre credinţă şi despre evlavie, încă de la vârsta prunciei?

Răspunsul este următorul: pentru că, dacă de mic copilul este învătat să fie evlavios şi să fie prezent în sânul vieții bisericeşti, numai atunci vom putea spera că şi când va ajunge la maturitate, când ispitele îl vor înconjura din toate părțile, iar patimile sălbatice îl vor asedia, acesta va rămâne neînvins şi drept, păstrând acele principii cu care a fost crescut de mama  sa. Acele sfaturi creştineşti simple, pe care mama trebuie să le dea pruncului odată cu laptele matern, îl vor însoți pe tot parcursul vieţii.

DimensiuniGreutate: 0.1 kg
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Irineu , Episcop de Ecaterinburg și Irbițk, traducere din limba greacă de Diac. Drd. Nicușor Morlova


Anul apariției:

2021


Număr de pagini:

95


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Egumenița


ISBN:

973-8926-06-8


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.