Nervozitatea – cauze, manifestări, remedii duhovnicești 64032

Cod produs: 64032

17,82 lei

În stoc

Descriere

În antropologia creștină, integritatea personalității este văzută în unitatea manifestărilor duhovnicești, sufletești și trupești – și la această unitate se ajunge doar cu condiția înrăuririi precumpănitoare a sferei duhului. Orice boală are în primul rând o natură duhovnicească și de-abia apoi psihofiziologică. Abordarea duhovnicească a bolnavului nu subminează perspectiva medico-biologică, ci îmbogățește, completează și desăvârșește concepția despre personalitate. Biserica privește bolile psihice ca pe una dintre manifestările vătămării generale de către păcat a naturii omenești. Distingând în structura personalității nivelului duhovnicesc, cel sufletesc și cel trupesc, Sfinții Părinți deosebeau bolile dezvoltate „din fire” de cele provocate de lucrarea demonică sau de patimile care îl înrobesc pe om. Potrivit acestei discuții, sunt la fel de nejustificate atât considerarea tuturor bolilor psihice drept manifestări ale îndrăcirii, ceea ce atrage după sine săvârșirea fără temei a rânduielii exorcismului, cât și tentativa de tratare a oricăror tulburări spitiruale exclusiv prin metode clinice…

DimensiuniGreutate: 0.15 kg
Înălțime: 1 cm
Lățime: 11 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Prof. Dr. Dmitri Avdeev, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu – Vlas


Anul apariției:

2014


Număr de pagini:

198


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Sophia


ISBN:

978-973-136-403-2


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.