Ofranda mirilor. Scurtă tâlcuire a Tainei Nunții 5193

Cod produs: 5193

19,13 lei

Stoc epuizat

Cere oferta





    Descriere

    Temeiul călătoriei care începe prin Taina Nunţii este dragostea. Ea este de fapt cea care i-a adus pe mire şi mireasă împreună în Biserica lui Dumnezeu ca să ceară de la El ajutorul în drumul anevoios pe care doresc să păşească. Dintre toţi oamenii de pe pământ, unul l-a găsit pe celălalt, a văzut în el o inimă care bate cu aceeaşi intensitate; a auzit un glas pe care numai îndrăgostiţii îl cunosc, un glas unic, caracteristic doar unei singure perechi de îndrăgostiţi. Doar ea – mireasa – a înţeles glasul mirelui său, la fel cum numai el – mirele – a auzit glasul miresei sale. Şi aici este lucrarea lui Dumnezeu, care din două inimi şi două trupuri i-a făcut una; din doi oameni străini, necunoscuţi, care nu ştiau unul de altul, i-a chemat şi i-a făcut un trup; nu numai pentru timp, ci pentru veşnicie.

    Unirea aceasta începută prin Taina iubirii este făcută pentru a dăinui veşnic, iar faptul că începutul ei s-a făcut aici – pe pământ – ne revelează şi o altă latură a mântuirii – ea nu se poate câştiga decât prin cel de lângă noi.

    Pr. Daniel DUCA

    DimensiuniGreutate: 0.2 kg
    Lățime: 13 cm
    Lungime: 20 cm
    Specificații Autor:

    Pr. Daniel Duca


    Anul apariției:

    2016


    Număr de pagini:

    155


    Tip copertă:

    Necartonată


    Producător:

    Editura Doxologia


    ISBN:

    978-606-666-519-3