Omiliile la statui 1563

„De ne va vedea Dumnezeu că ascultăm cu mare luare aminte cuvântul Lui şi că nu facem de ocară, din pricina vitregiei vremurilor, înţelepciunea noastră, ne va veni de îndată în ajutor (II,3). Acest statornic adevăr al vieţii şi experienţei creştine îl arată Sfântul Ioan Gură de Aur în cele XXI de Omilii care urmează, numite „la statui”. Prilejul rostirii acestor nestemate ale propovăduirii bisericeşti a fost starea de înfricoşată aşteptare a pedepsei împărăteşti, în sânul obştii creştine din Antiohia, după ce unii dărâmaseră statuile împăratului Teodosie cel Mare şi ale membrilor familiei imperiale. Răzmeriţa aceasta, pricinuită de impunerea de noi taxe, pusese Antiohia – unde „întâia oară, ucenicii s-au numit creştini” (Fapte 11, 26) – în situaţia de a fi adus împăratului o ofensă de neiertat, căci statuile lui erau semnul văzut al autorităţii sale în fiecare colţ al imperiului. Pentru o asemenea înfruntare a puterii şi demnităţii împărăteşti, pedeapsa era una singură – nimicirea cetăţii răzvrătite…din Precuvântare.