Printre păsări și crini – Cugetări creștine dintr-un veac grăbit 9012070

Cod produs: 9012070

57,68 lei

În stoc

Descriere

„Îndemnul Mântuitorului Hristos din Predica de pe Munte, «<Luați seama la crinii câmpului…» (Matei 6, 28), ne cheamă pe fiecare dintre noi în miezul creației, printre păsări şi crini, ca să înțelegem lucrarea lui Dumnezeu, din lumea subatomică şi până în macrocosmos şi, totodată, să redescoperim sensul existenței noastre pe pământ. Mirarea este începutul şi ființa minunii, ca stare permanentă de dialog cu Dumnezeu, prin limbajul creației Sale. Din mirare se naște apoi poezia şi arta, iar când mirarea se estompează, apare tehnologia. Crinii aduc din mineralele amestecate în sevele pământului un cântec de frumusețe și de puritate închinat Creatorului, păsările cerului poartă spre înălțimi dorul de veșnicie al omului trecător pe pământ. Crinii câmpului şi păsările sunt paradigme şi pentru contemplaţie şi pentru acțiune. […] Între teologie, artă, ştiinţe şi tehnologie există o legătură de profunzime care se regăsește în fiecare dintre noi şi pe care Psalmistul a exprimat-o profetic:   << De voi lua aripile mele de dimineață și de mă voi așeza la marginea mării, şi acolo mâna Ta mă va povățui şi mă va ține dreapta Ta >> (Psalmii 138, 9-10). Dincolo de teamă şi de disperare, angoasele omului de totdeauna au şanse mari de vindecare, printre păsări şi crini, în slovele Evangheliei Domnului Hristos. Redescoperind mirarea dintâi, putem reconstitui drumul de la tehnologie către ştiinţe şi arte, spre plenitudinea duhovnicească a teologiei creației, ca stare de bucurie pură şi rugăciune de mulțumire înălţată către Creator.”

Preot Nicolae DASCĂLU

DimensiuniGreutate: 0.5 kg
Lățime: 14.5 cm
Lungime: 22 cm
Specificații Autor:

Preot Nicolae Dascălu


Anul apariției:

2022


Număr de pagini:

328


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Trinitas


ISBN:

978-973-155-193-7


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.