Sfântul Chiril Arhiepiscopul Alexandriei – Glafire la cărțile lui Moise 11639

Cod produs: 11639

57,38 lei

În stoc

Descriere

„Pasajele din Scriptură pe care Sfântul Chiril le consideră „mai subtile” și pe care le tâlcuieşte vizează diferite persoane veterotestamentare (ca Adam, Cain și Abel, Noe, Avraam și Melchisedec, Isaac, Rebeca, Esau, Iacov, Iosit fiul lui Iacon, Iuda și Tamara, Efraim și Manase, Ruben, Simeon, Leví, Zabulon, Isahar, Dan, Gad, Așer. Neftali, Veniamin ș.a) sau unele istorisiri (ca zidirea turnului Babel nașterea lui Moise, jertfa mielului, mana cerească și prepelițele trimise în pustie semnele săvârşite prin Moise, urcarea pe muntele Sinaia a lui Moise, Aaron și a celor dimpreună cu el curățirea leprei, cercetarea pamântului făgăduinței, șarpele de aramă, pietrele tencuite cu var, alegerea lui Iosua ș.a). În toate acestea, după cum arată autorul se fac cunoscute, deşi „prin ghicitură” în mod real tainele Împărăție lui Dumnezeu”.

+ DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

„Dacă în prima scriere (Închinarea și slujirea în Duh și Adevar, n.ed.) s-a concentrat mai mult asupra interpretării jertfelor din Vechiul Testament ca umbre ale jertfei lui Hristos şi ale jertfelor noastre duhovniceşti, în scrierea de față Sfântul Chiril se concentrează în mod deosebit asupra prezentării lui Hristos sub chipul (umbra) unor personaje, acte și jertfe din cele cinci cărți ale Pentateuhului în special din Facerea şi Iesirea.  Cartea este de o mare și subtila bogăție de gânduri despre lisus Hristos ca Fiul lui Dumnezeu. Cel pe de o parte Dumnezeu și pe de alta om, despre minunata unire între dumnezeirea atotputernică şi omenitatea smerită unită cu El și în El. Hristos are în Sine toată smerenia, dar e voită, e liberă, nu impusă de vreo lege și, de aceea, prin lucrarea Sa mântuitoare devine cu atât mai mult o pildă puternica.”

Preotul academician DUMITRU STANILOAE

DimensiuniGreutate: 0.6 kg
Lățime: 15 cm
Lungime: 21.5 cm
Specificații Autor:

Sfântul Chiril Arhiepiscopul Alexandriei, traducere din limba greacă veche de Preot Academician Dumitru Stăniloae


Anul apariției:

2021


Număr de pagini:

424


Tip copertă:

Cartonată


Producător:

Editura Basilica


ISBN:

978-606-29-0417-3


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.