Sfântul Luca – Cuvântări de foc 368276

Cod produs: 368276

24,30 lei

În stoc

Descriere

Cine primeşte viaţă de la Duhul, cine ajunge în împărtăşire adâncă, strânsă cu Domnul Iisus Hristos, cine trăieşte în Hristos, acela este mai presus de legile firii. El va cunoaște în inima sa că are strânsă împărtăşire cu Hristos. Cum va cunoaşte aceasta? Va cunoaște aceasta după faptul că inima lui se umple de bucurie, de bucurie pe care n-o cunosc oamenii ce nu trăiesc cu duhul; va cunoaște aceasta după faptul că sfânta dragoste se aprinde și se întețește în el, că împlinește poruncile lui Hristos. Să ne asemănăm măcar puțin înțelepților magi care au venit să se închine dintr-o țară foarte îndepărtată, călăuziți de o stea minunată. Ce-I vom aduce lui Hristos? Credință, credinţă fierbinte, înflăcărată, în El; dragoste, care se cuvine singurului Dumnezeu adevărat – şi această dragoste, această evlavie înaintea lui Dumnezeu să ne împingă să venim cât mai des acolo unde auzim propovăduirea despre Domnul Iisus Hristos, unde auzim propriile Lui cuvinte sfinte, unde El Însuși e de față între noi, pentru că El a zis: ,,Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt Eu, în mijlocul lor.” Amin.

Sfântul Luca al Crimeei

DimensiuniGreutate: 0.2 kg
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Specificații Autor:

Sfântul Luca al Crimeii, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu – Vlas


Anul apariției:

2021


Număr de pagini:

206


Tip copertă:

Necartonată


Producător:

Editura Sophia


ISBN:

978-973-136-827-6


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.