Tăcerea cea bine grăitoare 6003981

Pustia cea isihastă, ascetică şi plină de înțelepciune învață multe, iubiții mei frați, pe lumea cea neliniştită, din dragoste şi cu durere. Lumea construieşte zilnic un cuvânt obraznic, egoist, neînțelept şi potrivnic lui Dumnezeu. Are principii violente, deoarece creează autonomizare, încredere puternică în sine, dominație autoritară și autarhie ambițioasă, pe care le socotește a fi uneltiri deştepte ale minții, deşi e vorba de nişte ciudăţenii.
Îşi consideră limba armă de înfrângere a celorlalți, pe care-i vede ca duşmani, nu ca frați. Astfel, se duce către o înfricoşată fundătură, nu se smereşte şi nu se pocăieşte asumându-şi eşecul şi privindu-şi aproapele mai cu îngăduinţă şi indulgenţă. Este dovadă de mare lipsă de înțelepciune să crezi că ai înțelepciunea de a face şi a spune orice, oriunde şi oricând. Aroganța obsesiei pentru vorbit constituie o nesmerită autoimpunere peste toţi şi, în cele din urmă, o nebunie.