Valori de artă și credință la Mănăstirea Ghighiu 305394

Cod produs: 305394

58,17 lei

În stoc

Descriere

Mănăstirea Ghighiu, important monument istoric și vatră cu tradiție a monahismului românesc, este situată în județul Prahova, la limita sudică a orașului Ploiești. Ansamblul monumentului este
compus din biserica mare, cu hramurile Izvorul Tămăduirii și Adormirea Maicii Domnului, biserica paraclis, cu hramurile Învierea Sfântului Lazăr, Sfinții Doctori fără de arginți, Sfântul Haralambie şi Sfântul Ioan Evanghelistul și incinta de chilii cu spațiile anexe. Între aceste ziduri, binecuvântate de peste două secole, stau prețioase valori de artă și credință, celebre sau mai puțin
știute, care cheamă publicul și credincioșii să le descopere frumusețea, tainele și puterea.

Chiar în anul de prăznuire a rugăciunii și sfinților isihaști (şi a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț), se cuvine să facem celebrarea și punerea în valoare a moștenirii duhovnicești și artistice a Mănăstirii Ghighiu, la momentul resfințirii sale, după un amplu proces de restaurare, întrucât aceasta face parte din rețeaua mănăstirilor de tradiție paisiană, întemeiate în Muntenia, la înce-
putul secolului al XIX-lea, pentru a perpetua și a face să rodească modelul de viețuire și organizare exemplare de la Mănăstirea Neamţ.

DimensiuniGreutate: 0.75 kg
Lățime: 21.5 cm
Lungime: 29 cm
Specificații Autor:

Dr. Cristina Cojocaru


Anul apariției:

2022


Număr de pagini:

129


Tip copertă:

Cartonată


Producător:

Editura Cuvântul Vieții


ISBN:

978-606-9698-42-6


*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.