Numai așa ne vom putea păstra credința în aceste vremuri: Părintele Radu Stanciu în dosarele Securității 5282
12,73 lei
În stoc
Se împlinesc 60 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Radu Stanciu, iar cercetarea de faţă se doreşte a fi o restituțio in integrum – un exerciţiu de recuperare a memoriei unui slujitor al Bisericii, victimă a represiunii comuniste. După decenii în care atât el, cât și alți slujitori brăileni ai Bisericii Ortodoxe Române au fost ignorați, se cuvine să ieşim din zona mlăştinoasă a ostilității față de realitatea verificabilă şi să încercăm să scoatem la lumină o istorie care pare să fi fost condamnată (încă o dată) să zacă în vrafuri de dosare necercetate. Pentru generațiile care nu au cunoscut comunismul, răspunsul demn la tentativa oricărei ideologii de a se insinua în viața cetății este cunoaşterea istoriei, cercetarea arhivelor, implicarea în restituirea adevărului.
Deoaeoarece astăzi, mai mult decât oricând, în societatea noastră este cultivată tipologia funcționarului supus, a adaptabilului, ca premisă a unui neototalitarism recrudescent, am considerat că este folositor a restitui aspecte din viața părintelui Radu Stanciu şi din lupta pe care a dus-o atât cu duşmanii cei din afară, cât şi cu cei dinăuntru, pentru a cunoaşte, prin antiteză, tipologia reactivă a omului dârz, capabil să ia hotărâri ghidat de propria sa conştiinţă, iar nu la ordin.
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Sergiu Ciocârlan
Anul apariției:
2019
Număr de pagini:
215
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Egumenița
ISBN:
978-606-550-367-0