Produse

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfinţit Galeriile Cuvântul Vieţii (29 septembrie 2012)

După închiderea şedinţei de lucru a Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit sâmbătă, 29 septembrie, icoana din parcul „Grădina Maicii Domnului”, al Reşedinţei patriarhale, Tipografia Cărţilor Bisericeşti şi Galeriile „Cuvântul Vieţii”, cu prilejul aniversării a 5 ani de slujire patriarhală a Preafericirii Sale.

În anul 2010 a fost forată o fântână de 183 de metri adâncime pentru alimentarea cu apă potabilă a Reşedinţei patriarhale, iar în acest an a fost ridicat lângă izvor un postament ceramic pe care se află icoana Maicii Domnului – Izvorul Tămăduirii, realizată în mozaic de pictorul bisericesc Daniel Codrescu. După slujba de sfinţire, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a felicitat persoanele care au contribuit la realizarea lucrărilor din parcul „Grădina Maicii Domnului”, al Reşedinţei patriarhale, oferindu-le acestora distincţii de vrednicie. „Ne rugăm Maicii Domnului, Izvorul Tămăduirilor, să ne ajute, să ne ocrotească pe noi toţi şi să ocrotească şi această grădină care este numită, ca parc, „Grădina Maicii Domnului”. Să ne ajute Maica Domnului să avem bucuria de a cultiva virtuţile creştine şi de a cultiva în jurul nostru lucrurile frumoase ale Bisericii”, a spus Preafericirea Sa.

După slujba de sfinţire din Grădina Maicii Domnului, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfinţit Tipografia Cărţilor Bisericeşti şi i-a felicitat pe toţi cei care au contribuit la înnoirea acestei tipografii, pr. consilier patriarhal coordonator Mihai Hau, protos. consilier patriarhal Varsanufie Jebura, directorul tipografiei, şi diac. Costel Ursu, directorul tehnic al acestei instituţii.

Tot cu prilejul manifestărilor dedicate celor cinci ani de patriarhat ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şi sfinţirea Galeriilor „Cuvântul Vieţii”.

La finalul slujbei de sfinţire, în prezenţa ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii noastre, a preoţilor consilieri şi a tuturor ostenitorilor care s-au îngrijit pentru realizarea acestui proiect, Patriarhul României a arătat necesitatea acestor galerii de obiecte bisericeşti şi a oferit ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” celor care au contribuit la amenajarea şi dotarea noului magazin.

„Mulţumim lui Dumnezeu că ne-a ajutat ca la parterul Palatului Nifon, pe care l-am câştigat anul acesta, după 11 ani de procese, să fie amenajat acest magazin de cărţi şi obiecte bisericeşti. Acest magazin era necesar ca să concentrăm micile magazine pe care le avem în oraş într-unul mai mare şi să ne încadrăm în testamentul mitropolitului Nifon, care a lăsat în documentele sau actele Aşezămintelor Nifon, aşezăminte de care aparţine şi acest edificiu, ca el să fie folosit pentru educaţie creştină, pentru a-i forma duhovniceşte pe tineri şi pe adulţi. Prin carte bisericească, dar şi prin artă se transmite simţământul aprecierii dreptei credinţei şi al frumuseţilor Ortodoxiei. Ortodoxia nu este numai adevărată, ci şi frumoasă, pentru că slava lui Dumnezeu nu poate fi decât o frumuseţe eternă. Vederea în Ortodoxie are aceeaşi valoare ca şi ascultarea cuvântului, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos este numit Cuvântul lui Dumnezeu şi Chipul sau icoana Dumnezeului Celui nevăzut”, a reliefat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: Ziarul Lumina

Galerie foto: Patriarhia.ro

021 9184 Serviciul Colportaj