Bătrânețea – vârsta luminării. Timpul celor înțelepți, fericiți și puțin sfinți 543566

Cu neputințele lor adesea iritante pentru mereu-mult-prea-ocupatul om modern, dornic să nu irosească nici o secundă din prea-plinul plăcerilor vieții, bătrânii noștri sunt lângă noi, aici și acum. Imagine vie a istoriei pe care au trăit-o, întipărită adânc în palmele și ridurile lor, se văd nevoiți să trăiască într-o societate care a pierdut cu totul noțiunea de a cere sfat bătrânilor, de a se împărtăși din înțelepciunea și experiența lor.

În ciuda faptului că „suntem ai celor de ieri,” ne disprețuim bătrânii ca fiind inutili. Pentru mulți dintre puternicii clipei, bătrânețea este înfricoșătoare, nu din pricina dinților căzuți sau din cauza ridurilor apărute, ci este înfricoșătoare anume prin faptul că este un vestitor, un mesager venit din veșnicie care ne spune: „E timpul! Pregătește-te!”.

Și cu toate acestea, dincolo de totala noastră nepregătire pentru a muri, dincolo de mitul tinereții veșnice pe care mass-media îl promovează feroce, bătrânețea este un timp al devenirii, ce va să vină peste fiecare dintre noi, așezând  pe coordonate cu totul noi, adesea nebănuite, întreaga raportare la noi înșine, la cei dragi, la sensuri ce se vor redefini în lumina apropierii de… marea trecere. „Viitorul și trecutul sunt a filei două fețe, vede-n capăt începutul cine știe să le-nvețe”; afirma Mihai Eminescu în celebra-i Glossă.