- Nu poți adăuga „Idolii vremurilor noastre 24302” în coș deoarece produsul nu mai este în stoc.
Copilăria Patriarhului Teoctist 663793
19,13 lei
Stoc epuizat
Raul Sitna curge molcom și lunca lui este înveșmantată în stufăriș. Colinele împrejmuiesc satul Tocileni, încât pare că orizontul poposește aici. În stânga râului, așa la o distanță de vreo doi kilometri, curge în același sens pârâul Morii, denumit așa fiindcă mai sus era moara din sat construită pe acest pârâu. Aici vegetația abunda: sălciile, arinii, salcâmii, toți erau ca și cum ar fi fost sădiți anume de săteni. Peste pârâu, în dreapta lui și în stânga Sitnei, așa ca la vreo două mii de metri distanța, pe o colina, a treia casă de la școală, era casa în care mă născusem, casă din lemn de stejar adus din pădurile Voronei.
Peste bârne se șipcuia și se lipeau pereții cu lut amestecat cu paie, iar tavanele rămâneau din grinzi cioplite, unite între ele în formă de cruce. Casa avea două odăi mari și o tindă la mijloc. Acoperișul era făcut din stuf, adus de la Stuhărie. Pe jos era lut galben, iar prispele înalte, cu deregi, erau podițe tot cu lut de același fel. Odăile aveau câte două geamuri, unul în față și unul înspre est, ticsite iarna, vara cu mușcate. Pereții erau îmbrăcați cu covoare frumoase. Tinda avea uși din scândură de stejar și balamale forjate. Din tindă intrai în dreapta în căsoaie, unde era o sobă cu cuptor mare, horn deschis, vatră și plita, cu lejanca unde mă ascundeam sau mă culcuseam când veneam înghețat de la săniuș.
Lățime: 16.5 cm
Lungime: 23.5 cm
Olguța Creangă- Caia
Anul apariției:
2015
Număr de pagini:
85
Tip copertă:
Cartonată
Producător:
Editura Doxologia
ISBN:
978-606-666-379-3