Dicționar de Teologie Ortodoxă și știință 665490
Disponibil la comanda
Lucrarea de faţă se doreşte a fi un dicţionar mai ales în accepţiunea de instrument de lucru. Îşi propune să-l familiarizeze pe cititor cu concepte şi termeni fundamentali aparţinând demersului ştiinţific de după modernitate, respectiv demersului teologic ortodox contemporan într-o abordare dorit neopatristică şi filocalică şi, nu în ultimul rând, cu termeni aparţinând demersului actual de dialog dintre teologie şi ştiinţe, cel care naşte astăzi, prin continua sa maturizare, un instrumentar conceptual absolut necesar celor care se încumetă să facă incursiuni în zona de graniţă dintre cele două domenii de cunoaştere.
Lucrarea are un caracter „enciclopedic” în măsura în care propune, după criteriile clasice ale enciclopedismului, explicarea fiecărui termen în parte însoţită de repere bibliografice, de observaţii, respectiv de trimiteri către termeni înrudiţi a căror lectură întregeşte orizontul noţional. Deopotrivă, se doreşte „neopatristică” şi „filocalică”, în măsura în care propune un demers teologic cu trimiteri dese la cuvintele Părinţilor (cu precădere ale celor din contemporaneitate, dar nu numai) care, prin experienţa vieţii lor, trăite în contextul frământărilor lumii actuale, au a ne împărtăşi un cuvânt viu structurat ca răspuns în sensul nevoilor de mântuire ale omului de azi. În fine, lucrarea este, într-un anume fel, „vocabular”, deşi îi lipseşte programatic o tindere către exhaustivitate la nivel de prezentare de termeni, întrucât propune un posibil fond de bază – instrumentar conceptual necesar studiului relaţiei dintre teologia ortodoxă şi ştiinţă.
Lățime: 14.5 cm
Lungime: 23 cm
Pr. Răzvan Andrei Ionescu, Adrian Lemeni
Anul apariției:
2016
Număr de pagini:
391
Tip copertă:
Necartonată
Producător:
Editura Doxologia
ISBN:
978-606-666-549-0