- Nu poți adăuga „Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos 12032” în coș deoarece produsul nu mai este în stoc.
Ortodoxia ca stil de viaţă 13964
16,73 lei
Stoc epuizat
Sociologic şi psihologic vorbind, în societatea contemporană s-a ajuns la o minimizare a existenţei umane, la o diminuare şi o uitare a potenţialului pe care fiecare persoană îl poate utiliza pentru dezvoltarea sa armonioasă, slujind cu dragoste şi înţelepciune lui Dumnezeu şi aproapelui. Dependenţa de confort, de tehnologie şi de consumul exagerat (al celor materiale, dar şi al informaţiei, de cele mai multe ori chiar inutile şi dăunătoare) a dus la slăbirea puterilor trupeşti şi sufleteşti. Vedem astăzi tot mai des oameni suferinzi atât fizic, cât şi psihic, aflaţi într-o derivă duhovnicească şi care de multe ori nu îşi găsesc alinarea şi scăparea din acestea.
Desfăşurarea vieţii în acest carusel al vitezei, precum şi adoptarea unui stil de viaţă gregar, plin de automatisme mentale deformate şi false, au dus la înmulţirea nemăsurată a stresului şi poverii zilnice, a bolilor psihice, oamenii ajungând la un nefiresc al vieţii de unde se chinuie să scape, să caute, să audă şi să înţeleagă cum se pot schimba.
Abordarea acestei probleme nu poate fi decât una complexă, care să includă metode medicale, psihologice şi spirituale, îmbinate şi aplicate potrivit situaţiei personale a fiecărui om.
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
Editura Christiana
Autor:
Prof. Dr. Pavel Chirilă, Ierom. Teofan Munteanu, Dr. Mădălina Popescu, Dr. Dragoş Matei
Anul apariţiei:
2017
Număr pagini:
160
Tip coperta:
necartonată
ISBN:
978-973-1913-96-4