Regulile mici 26269

Cod produs: 26269

15,94 lei

În stoc

Descriere

Regulile mici, redate în acest volum, continuă învăţăturile mai generale pe aceeaşi temă, expuse în scrierea anterioară, Regulile mari. Lucrarea de faţă este rodul convorbirilor purtate de Sfântul Vasile cel Mare cu monahii retraşi lângă râul Iris din Asia Mică şi sunt structurate sub formă de întrebări şi răspunsuri, în număr de 318. Conţinutul Regulilor mici este mai bogat şi mai variat decât cel al Regulilor mari, tratând inclusiv tâlcuiri pe scurt ale unor texte din Sfânta Scriptură, destinate monahilor începători. Marea majoritate a întrebărilor şi a răspunsurilor din acest tratat privesc, însă, principiile unei vieţuiri în obştea monahală, atentă la cele mai mici detalii prezente în lucrarea de înduhovnicire a sufletului celui care a renunţat la toate pentru a-L urma pe Hristos.

Se poate remarca din paginile acestei lucrări că centrul vieţii călugăreşti este comuniunea monahului cu Dumnezeu şi cu obştea monahală. Astfel, efortul ascetic pentru eliberarea personală de patimile egoiste se îmbină cu ascultatrea faţă de conducătorul obştii, dar şi cu dezvoltarea  unor relaţii de frăţietate în cadrul comunităţii monahale, după modelul descris de Sfinţii Apostoli în Evanghelie”.

 

Din Prefaţă,

Cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel,

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 
DimensiuniGreutate: 0.300 kg
Lățime: 13 cm
Lungime: 21 cm
Specificații Producator:

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă


Autor:

Sfântul Vasile cel Mare