- Nu poți adăuga „Ereziile contemporane 12278” în coș deoarece produsul nu mai este în stoc.
Sfântul Serafim de Viriţa, de la milionar la mare ascet 47098
17,82 lei
În stoc
Sfântul Serafim de Virița ne învață cum să trăim creștinește într-o lume necreștină – secularizată sau atee – arătându-ne că putem trăi în Hristos oriunde în lume, nu doar într-o mănăstire unde atmosfera de rugăciune și nevoință este mai prielnică.
Dumnezeu a rânduit ca Sfântul Serafim, înainte de a renunța la lume și la grijile sale, să se desăvârşească în viaţa de familie. Totodată, fiind extrem de talentat, a învăţat să conducă afaceri, ajungând multimilionar.
O dată cu retragerea din lume și îmbrățișarea vieții monahale, Sfântul Serafim de Virița a devenit un mare ascet, Dumnezeu răsplătindu-i nevoința prin nenumărate harisme.
Dacă mulți predecesori ai săi s-au nevoit în perioade relativ liniștite, Sfântul Serafim de Virița a trecut prin decenii de prigoană, teroare și ocupație.
Pentru darurile cu care a fost înzestrat și influența pe care a avut-o asupra mii de oameni, Sfântul Serafim de Virița poate fi pus cu certitudine printre cei mai mari Sfinți Făcători de Minuni.
Sfinte Serafim, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!
Înălțime: 1.5 cm
Lățime: 13 cm
Lungime: 20 cm
2018
Număr pagini:
190
Tip coperta:
necartonat
ISBN:
978-606-8647-09-8
Tradusă:
din limba rusă de Natalia Lozan