Dicţionarul ierarhilor români şi străini – slujitori ai credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române 6703
Cod produs: 6703
23,43 €
Stoc epuizat
Cere oferta
Descriere
Volumul, semnat de pr. prof. dr. Alexandru Moraru, prezintă în ordine alfabetică, după numele de familie sau după numele de călugărie (cei din perioada mai veche), pe toţi ierarhii români şi străini cunoscuţi, care au păstorit în diverse eparhii ale ţării noastre.
Dicţionarul este o lucrare fundamentală, în elaborarea căreia autorul, pr. prof. dr. Alexandru Moraru, a folosit câteva lucrări reprezentative ale pr. prof. dr. Mircea Păcurariu, studiile tematice ale pr. prof. dr. Niculae Şerbănescu, dar şi lucrări ale altor autori precum: Melchisedec Ştefănescu; Gabriel Cocora; Dimitrie Dan; Scarlat Porcescu; Alexandru Moraru etc.
Atunci când sunt mai mulţi ierarhi cu nume identice, se precizează locul în care fiecare dintre aceştia a păstorit, iar dacă pe unii îi aflăm în mai multe scaune eparhiale, sunt menţionate toate, în ordinea cronologică a ocupării lor. În plus, s-a renunţat la însemnarea cu cifre romane (I, al II-lea, al III-lea s.a.) a ierarhilor cu acelaşi nume de la eparhiile în cauză, pentru a nu se crea confuzii între aceştia.
Părintele Moraru pomeneşte şi ierarhi greci, sârbi, ruşi, ucraineni şi de alte etnii despre care autorul consideră că au slujit Ortodoxia românească.
DimensiuniGreutate: 1.9 kg
Înălțime: 3 cm
Lățime: 21 cm
Lungime: 26.5 cm
Înălțime: 3 cm
Lățime: 21 cm
Lungime: 26.5 cm
Specificații
Producator:
Autor:
Anul apariţiei:
Număr pagini:
Tip coperta:
ISBN:
Editura Basilica
Autor:
Pr. Prof. Dr. Alexandru Moraru
Anul apariţiei:
2015
Număr pagini:
560
Tip coperta:
cartonată
ISBN:
978-606-29-0057-1
*Caracteristicile tehnice, imaginile, descrierea produselor au caracter pur informativ. Producătorul îşi rezervă dreptul de a modifica aceste aspecte fără o notificare prealabilă. Produsul este prezentat în configuraţia standard afişată. Solicitaţi unui reprezentant vânzări toate detaliile de care aveţi nevoie pentru a putea configura şi alege produsul care corespunde cel mai bine cerinţelor dumneavoastră.